Eliberarea adevărului şi lanţurile
religiei
La citirea acestei broşuri vă veţi întreba
probabil cu suspiciune: Oare vrea să mă convertească vreo
sectă prin aceasta? Reacţia aceasta este uşor de înţeles,
nu este de mirare că oamenii devin din zi în zi tot mai suspicioşi
când este vorba de o credinţă sau religie. Nu-i aşa, că
fiecare religie pretinde deţinerea reţetei perfecte pentru
bunăstarea sufletului, iar oamenii care s-au lăsat seduşi de
ofertele spirituale respective, se trezesc apoi într-un sistem complex de
spălare a creierului? Nu-i aşa, că adepţi ai grupelor
marginale religioase sunt deplânşi de către familiile lor, de care
s-au separat printr-o izolare mai mult sau mai puţin cerută de
către "guru" ai lor?
Reacţia firească a multora este refuzul complet de
a intra în orice fel de discuţie despre teme spirituale. Ne simţim
siguri in religiile sau ideologiile în care am fost crescuţi, care sunt
respectate de către prietenii noştri şi de către societatea
în care trăim. Istoria însă ne învaţă că au existat
cazuri în care ideologiile sau religiile unui popor sau unui grup de oameni
i-au dus în rătăcire în aşa fel încât urmările erau nu
numai înstrăinarea acestor oameni faţă de contemporanii lor,
dependenţa lor ca prin halucinaţie de un lider politic sau religios,
frica şi aducerea într-o îngrădinare intelectuală; ci chiar
şi violenţa şi autodistrugerea.
Problema religiei nu trebuie tratată superficial, ci
fiecare trebuie măcar o dată în viaţă, dacă nu de
repetate ori, să-şi pună întrebarea: Mă înşel eu oare
în ceea ce priveşte credinţa mea, mi-e ruşine de
credinţa/ideologia mea, sau sunt aşa de sigur(ă) de ea, încât
nu-mi este teamă de o punere sub semnul întrebării printr-o
critică onestă?
Prin acest imprimat încercăm a vă propune un
astfel de "test de religie". Vom evalua patru dintre cele mai des
întâlnite cerinţe religioase cu ajutorul cărţii care a fost
şi este ea însăşi cea mai des pretinsă carte pentru
sprijnirea, chipurile, a acestor cerinţe. După această evaluare
poate fiecare să-şi formeze singur o părere.
Prima cerinţă: "TU
TREBUIE SĂ AI O CONŞTINŢĂ REA!"
Una dintre multele cauze pentru care oamenilor le este
frică de religie este apelul ei la adresa conştiinţei. Prin
acest apel omul se simte manipulat, deoarece conştiinţa este ceva
foarte subiectiv, aceasta însemnând că omul este cel care la urma urmei
hotăreşte ceea ce nu-i place, ceea ce îi face o
conştiinţă rea, şi ceea ce este pentru el în ordine şi
ce nu. Acest procedeu de hotărire fiind uşor influenţabil de
alţii, este clar că conştinţa nu este un ghid spre
adevărul absolut, ci doar spre adevărul "relativ".
Conştinţa ne avertizează când facem ceva care este împotriva
valorilor acceptate de către societatea noastră (care este mai mult
sau mai puţin influentată de adevăr). Este posibil ca cineva
urmând îndemnurile conştiinţei care au fost condiţionate de
nişte oameni care la rândul lor chiar au trăit după adevăr,
şi, făcând aşa, să facă bine, fără a
urmări în mod conştient adevărul. Acest "cineva"
nu-şi poate justifica purtarea lui, astfel că alţii îl vor putea
critica pentru moralism nechibzuit sau pur şi simplu pentru mediocritate
şi oportunism.
Conştiinţa nu este un ghid sigur pentru ceea ce
doreşte Dumnezeu cu adevărat. Dumnezeu nu aşteaptă să
urmăm un anumit fel de oameni. Niciodată nu a apărut un
adevărat prooroc al lui Dumnezeu spunând: "Voi trebuie să
fiţi nişte oameni de bine, făcând ceea ce vă pare vouă
înşivă bine."
Dumnezeu, dacă vorbim despre singurul Dumnezeu
adevărat în mod absolut şi veşnic, şi nu despre un idol
(adică o imagine despre Dumnezeu făcută de om), nu are un
standard pentru un grup de oameni şi un alt standard pentru un alt grup de
oameni sau o altă societate, ci doar un singur standard valabil pentru
toţi oamenii din toate timpurile şi din toate locurile. Dacă
presupunem că un astfel de Dumnezeu există, este firesc să ne
aşteptăm la existenţa unei legi scrise care este limpede de
înţeles şi accesibilă majorităţii oamenilor.
Dumnezeu n-are nici un interes să ne lase la voia întâmplării
sau la toanele unor lideri religioşi care vor să ne controleze prin
simţăminte de ruşine nebuloase, ci El este Dumnezeul care ne-a
creat şi care vrea să fie glorificat prin noi. Dumnezeu nu vrea
să ne facă de ruşine, ci vrea să ne arate clar standardul
lui.
În prima parte a cărţii care este cartea
tradusă în cele mai multe din limbile lumii (Biblia) găsim
aşa-zisa LEGE A LUI DUMNEZEU. Ea nu este o lege inventată de Moise
sau de poporul evreu ci o lege care a fost revelată (lui Moise) direct din
cer. Cu toate acestea nu avem de a face aici cu un cod de legi misterioase care
pot fi înţelese doar de un grup secret de moşnegi cu haine lungi
şi albe, ascunşi in peşteri nedescoperite la mii de kilometri
depărtare de noi.
Proorocul Isaia putea să pună următoarele
cuvinte în gura lui Dumnezeu:
"Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos
al pământului. Eu n-am zis seminţei lui Iacov:
'Căutaţi-Mă în zadar!' Eu, Domnul, spun ce este adevărat,
vestesc ce este drept." (Isaia 45:19).
La un moment dat, Dumnezeu le-a spus israeliţilor care
erau deja învăţaţi timp de o generaţie în legea Lui:
"Porunca aceasta pe care ţi-o dau eu azi, nu este mai presus de
puterile tale, nici departe de tine. Nu este în cer, ca să zici: 'Cine se
va sui pentru noi în cer să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi
s-o împlinim?' Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: 'Cine va trece
pentru noi dincolo de mare să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi
s-o împlinim?' Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta şi
în inima ta, ca s-o împlineşti. Iată, îţi pun azi înainte
viaţa şi binele, moartea şi răul. Căci îţi
poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli
pe căile LUI, şi să păzeşti poruncile LUI, legile LUI
şi rânduielile LUI,..." (Deuteronom 30:11-16b).
Expresia "... este foarte aproape de tine, în gura ta
şi în inima ta..." nu se referă la a urma "vocea" sau
"lumina personală lăuntrică, subiectivă" ci se
referă la faptul că dragostea faţă de Dumnezeu implică
dragostea faţă de ceea ce a fost deja revelat prin El.
Israeliţii de atunci erau avertizaţi să urmeze umblarea în Legea
Lui Dumnezeu în care ei (spre deosebire de generaţiile ţărilor
europene post-creştine de azi) fuseseră deja educaţi, în loc de
a căuta alte legi sau de a-şi produce propriile distorsionări ale
acestor legi (ceea ce, din păcate, tocmai s-a întâmplat, în istoria lor de
mai târziu).
Dumnezeu nu a vrut ca oamenii să fie daţi de
ruşine, de aceea El S-a revelat oamenilor, S-a făcut
"aproape". Culmea acestei "aproprieri" o constituie
întruparea Fiului Său, IISUS HRISTOS. Dumnezeu a devenit om şi a
trăit printre oameni. În Iisus Hristos vedem umanitatea aşa cum
Dumnezeu şi-o doreşte. Singurul mod de umanitate care nu este sub
blestemul Legii este umanitatea aşa cum o vedem în Hristos.
Dumnezeu ne pune înainte "viaţa şi
binele" în Hristos. "În nimeni altul nu este mântuire: căci nu
este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim
mântuiţi." (Faptele Apostolilor 4:12). Oricare altă încercare de
a fi un "om de bine", orice altă modalitate de umanitate este
condamnată prin legea perfectă a Lui Dumnezeu.
Dumnezeu îi priveşte pe oameni aşa cum sunt ei
născuţi, şi vede depravarea lor completă care nu poate fi
remediată prin educaţie. "Căci toţi au
păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu."
(Romani 3:23).
Moralismul, fie el religios, sau secular, presupune că
omul ar putea să se îmbunătăţească prin efort propriu.
Israeliţii nu puteau să împlinească Legea lui Dumnezeu prin
propriul lor efort. De aceea Dumnezeu le-a dat lor în acea vreme o poruncă
"uşoară": Să iubească pe Dumnezeu. Numai aşa
puteau vieţile lor să fie binecuvântate. Binecuvântarea nu era ceva
ce meritau pentru ceea ce-ar fi făcut ei. Ei nu se puteau bizui pe faptele
lor ci depindeau în toate de Dumnezeu.
Astăzi Dumnezeu arată spre Iisus şi spune: "Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea." (Matei 3:17). De aceea poate Sfântul Apostol Pavel să continue în Romani 3:24-26: "...Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Iisus... pentruca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, ... să socotească neprihănit pe cel ce crede în Iisus."
Iisus a purtat blestemul omenirii, fiind executat în cel mai
crunt mod în locul tuturor oamenilor de pretutindeni şi din toate
timpurile; El fiind şi nevinovat şi Dumnezeu, şi cu toate
acestea judecat ca un criminal. Astfel, în Iisus se împlineşte Legea
perfectă a Lui Dumnezeu, şi cel care este "în Hristos"
(care se identifică cu El, recunoscând faptul că nu Iisus, ci el
însuşi ar fi trebuit răstignit) este primit de Dumnezeu aşa cum
îşi primeşte un tată cu bucurie fiul său pierdut.
În loc de a cădea pradă celor care momesc
sufletele spre pierzare, fiind mânaţi ici şi colo de viclenia oamenilor
şi de curentele contemporane ale gândirii; cei care umblă în
căile lui Iisus devin oameni care pot ţinea spatele drept şi
care pe deasupra pot să îi ajute şi pe alţii: "Domnul
Dumnezeu mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să
înviorez cu vorba pe cel doborît de întristare... mi-am dat spatele înaintea
celor ce mă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-mi smulgeau barba;
nu mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări. Dar Domnul
Dumnezeu m-a ajutat; de aceea nu m-am ruşinat, de aceea mi-am făcut
faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine. Cel
ce mă îndreptăţeşte este aproape: Cine va vorbi împotriva
mea?" (Isaia 50:4-8b)
A doua cerinţă: "TU
TREBUIE SĂ-ŢI NEGI UMANITATEA TA!"
Este uimitor cu ce regularitate întâlnim această
cerinţă (într-o mare varietate de exprimări, bineînţeles)
la tot felul de religii. Religiile Estului îndepărtat, de exemplu, au o
concepţie despre un fel de "îndumnezeire" prin înstrăinarea
omului de lume. La baza acestei concepţii stă o imagine despre un
"dumnezeu" abstract. "Dumnezeu" este tot ceea ce omul nu
este, de aceea pare logic că omul se apropie de "dumnezeu" cu
atât mai mult cu cât îşi neagă identitatea lui, pierzându-se pe
urmă în "nirwana" principiului "dumnezeiesc".
Din nou Biblia ne învaţă cu totul altceva. Citim
în Facerea 1:27: "Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său,
L-a făcut după chipul lui Dumnezeu". De la începutul ei Biblia
ne prezintă pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu care este implicat în omenire.
Implicarea aceasta nu se vede doar prin faptul că Dumnezeu l-a creat pe
om, ci şi prin felul cum omul a fost creat, şi anume, omul nu este
creat într-o manieră oarecare, ci cu o asemenare care îl
predestinează a fi o fiinţă făcută să
trăiască în părtăşie cu Dumnezeu.
Prin căderea primului om în păcat lumea a ajuns
sub mânia lui Dumnezeu. Cum am explicat deja mai sus, singurul fel de umanitate
în care găseşte Dumnezeu plăcere, este cea întrupată în
Hristos şi înfiinţată astfel de El. De aici trag concluzia unele
grupuri religioase, chipurile "creştine", că a urma pe
Hristos înseamnă a-ţi nega umanitatea.
Biblia vorbeşte despre necesitatea de a-ţi detrona
propriul EU (Romani 6:6-14), ba chiar spune că cei care s-au identificat
cu Hristos au murit împreună cu El şi vor învia împreună cu El
(Coloseni 3:1.8), dar nu cere nimănui să-şi nege umanitatea.
Iisus Hristos a murit pentru oamenii care sunt sută la
sută oameni, nu pentru îngeri sau pentru oameni care sunt jumătate
îngeri şi jumătate oameni. Un înger căzut nu mai poate fi
mântuit. Pentru noi, oamenii căzuţi şi păcătoşi
însă, există o cale de mântuire: acceptarea jertfei lui Hristos
printr-o credinţă autentică şi personală.
Există, din păcate, unele forme de creştinism
"îngeresc" în care umanitatea omului este violată. Fenomenul
apare deja în primul secol după Hristos. Cerinţele religiilor
păgâne de atunci de automutilare a corpului şi intrarea în stări
de transă (în care omul îşi pierde conştiinţa) erau atunci
promovate cu ajutorul unor texte biblice extrase din context. Rezultatul cel
mai cunoscut era aplicarea tăierii împrejur (semnul legământului
evreilor cu Dumnezeu) la creştini, ceea ce pentru Sfântul Apostol Pavel
însemna de fapt trădarea Evangheliei, adică a
învăţăturii sănătoase despre Hristos (Galateni 1:6-9;
5:2-12; 6:12-16). Dar şi smerenia falsă, asprimea faţă de
trup, umflarea cu o înţelepciune falsă şi viziunile
îngereşti ale colosenilor erau rezultatul unei asemenea amestecări a
creştinismului cu religiile păgâne (Coloseni 2:18-23; vezi şi
1Timotei 4:1-8).
Astăzi există alte feluri de mutilări ale
umanităţii făcute cu închipuirea că astfel se ajunge la o
sfinţenie cu totul deosebită: Oamenii încep să vorbească cu
o cuidată modulare a vocii, adoptă un cod comun de îmbrăcare, le
repugnă orice fel de frumuseţe a omului ca ceva suspect. Referitor la
acest fel de oameni Sfântul Apostol Pavel ne spune:
"Păziţi-vă de scrâjilaţii aceia!"(Filipeni 3:2c)
Iisus Hristos nu vrea să-l mutileze pe om, să-i
spele creierul, să-l lobotomizeze intelectual, să-l facă un
robot, o marionetă sau un strigoi într-un ghettou spiritual; deoarece
Iisus Hristos a fost El Însuşi cel mai uman om care a trăit pe
pământ. Denaturarea omului este planul Diavolului, care este
"ucigaşul oamenilor de la început" şi tatăl tuturor
religiilor. În Iisus Hristos umanitatea nu este negată, ci
dimpotrivă, în Hristos devenim pentru prima dată adevăraţi
oameni. Numai printr-o relaţie cu Hristos ajungem la starea pentru care am
fost creaţi.
A treia cerinţă: "TU
TREBUIE SĂ FACI FAPTE BUNE!"
Mulţi cred că Dumnezeu este interesat în primul
rând să ne facă mai "buni" şi să vadă fapte
"bune" făcute de noi. Cu atât mai mult poate să ne
surpindă părerea pe care Dumnezeu o are referitor la această
temă, aşa cum poate fi ea văzută în
învăţătura Bibliei. În Isaia 64:6, de exemplu, prorocul Isaia
exclamă: "Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi
toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem
ofiliţi ca o frunză, şi nelegiurile noastre ne iau ca
vântul."
Prin aceasta Isaia vrea să spună, că chiar
dacă felul nostru de a trăi este "mai bun" în
comparaţie cu cel al altora, nu este decât expresia unei
răzbunări şi mai bine camuflate împotriva lui Dumnezeu.
"Hainele" cu care noi astfel vrem să acoperim ruşinea
stării noastre păcătoase, nu pot părea în ochii Dumnezeului
celui neînduplecabil decât ca nişte haine murdare.
Dumnezeu vede dincolo de culisele noastre şi îi este
şi mai mult scârbă de păcatul nostru dacă pe deasupra mai
încercăm să-l şi ascundem prin propriile eforturi de
"binefacere" cu care sperăm să-L impresionăm pe El
şi prin care uneori, conştient sau înconştient, urmărim a
ne ridica peste semenii noştri. În loc de a încerca să-L
"cumpărăm" pe Dumnezeu cu morale alcătuite de
propriile noastre hotărâri, trebuie să recunoaştem standardul
sfânt al lui Dumnezeu care este atât de înalt încât nu avem nici o posibilitate
de a-l împlini.
Singura scăpare care ne rămâne este de a accepta
judecata nimicitoare peste omul nostru "pământesc" (adică
născut după primul om căzut în păcat), şi de a
aştepta tot de la Dumnezeu ca El să ne accepte în Hristos care în
Biblie este numit de asemenea "omul cel nou" (Efeseni 2:15; 4:13
şi 24; Coloseni 3:10).
Dumnezeu prin cuvântul Lui ne loveşte în încercarea
NOASTRĂ de a fi ceva mai buni decât alţii, dar El ne şi
arată calea LUI de mântuire. Şi această cale este calea
credinţei în ceea ce Iisus a făcut pentru noi, nu în ceea ce noi ne
imaginăm că am fi făcut pentru Dumnezeu. "Pentrucă noi
credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă,
fără faptele Legii" (Romani 3:28).
Biblia chiar învaţă că unele forme de
moralism religios pot fi inspirate de demoni (draci): "Dar Duhul spune
lămurit că în vremile din urmă, unii se vor lepăda de
credinţă, ca să se alipească de duhuri
înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,
abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc
minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor. Ei
opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe care
Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către
cei ce cred şi cunosc adevărul."
Este de mirare, că acest Dumnezeu sfânt în cuida
răzvrătirii noastre continue nu încetează a ne chema prin Duhul
Său Sfânt. David se miră în Psalmul 144:3-4: "Doamne, ce este
omul, ca să iei cunoştinţă la el, fiul omului ca să
iei seama la el? Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care
trece."
Creaţia
lui Dumnezeu nu era o explozie de materie lipsită de sens, ci era
rezulatul dragostei Lui. El a creat un Univers bun. Doar prin neascultarea
omului lumea a ajuns în starea ei coruptă. Dar Dumnezeu încă nu a
uitat gândurile Lui pentru oameni pe care El
le-a avut de la început. De aceea nu încetează să ne cheme
prin Cuvântul Lui, care este singura noastră adevărată
sursă de speranţă.
Oricine este confruntat cu Cuvântul lui Dumnezeu
experimentează de fapt chemarea personală făcută de Dumnezeu
pentru el: "Adevărat, adevărat vă spun, că cine
ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are
viaţă veşnică, şi nu vine la judecată, ci a
trecut de la moarte la viaţă!" (spune Iisus în Sfânta Evanghelie
după Ioan 5:24)
În loc de a ne clădi trepte spre Dumnezeu prin fapte
milostive sau prin împlinirea ritualurilor religioase stabilite de om, noi
trebuie să-L primim pe Însuşi Dumnezeu în vieţile noastre, pe
Iisus, prin care Dumnezeu a coborât spre noi, în lumea noastră care
suferă din cauza păcatului. Atunci, cu Iisus în inimile noastre nu
vom face fapte ca să fim primiţi de El, ca să fim mântuiţi,
ci vom trăi o viaţă prin credinţă care va produce
fapte cu adevărat bune ca urmare a mântuirii noastre. Prin faptele noastre
săvârşite în Duhul Sfânt se va vedea că credinţa
noastră este una autentică, şi că cu adevărat Iisus
s-a coborât în trupurile noastre păcătoase.
Doar când Î-am înmânat lui Hristos volanul vieţii
noastre, când L-am invitat pe Hristos să preia controlul voinţei
noastre, vom fi în stare să "facem mădularele noastre roabe ale
neprihănirii" (Romani 6:19), vom experimenta umblarea în faptele pe
care nu noi le-am conceput ci pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi
mai dinainte (Efeseni 2,10).
A patra Cerinţă: "TU
NU AI VOIE SĂ GÂNDEŞTI CRITIC!"
Deseori cercurile religioase prin articulările lor
lasă impresia că sunt interesate să oprească orice fel de
cugetare critică. Omul, pentru a avea acces la credinţa lor, trebuie
să se abţină de la înnăscuta lui tendinţă de a
pune întrebări şi în loc de aceasta să se supună unui
dogmatism orb şi nereflectat. Cel mai puţin aşa li se pare
multora.
Dumnezeu în orice caz este suveran, El nu are nevoie să
recurgă la tehnici de manipulare pentru a-şi ridica ucenici. În
Sfânta Evanghelie după Ioan 7:17 Iisus spune evreilor referitor la
învăţătura Lui: "Dacă vrea cineva să facă
voia Lui (Dumnezeu), va ajunge să cunoască dacă
învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc de la
Mine."
Iisus nu încearcă să-i intimideze pe evrei prin a
spune: "Vai de cei care îndrăznesc a băinui că eu aş
putea fi un şarlatan! Oameni de rea credinţă ce sunt
aceştia!" Iisus spune printre rânduri că este legitim pentru un
om să se întrebe dacă toate cele spuse de la El reprezintă
adevărul absolut insuflat de la Tatăl sau dacă acest Isus a
inventat o înşelătorie răuvoitoare. Această reflecţie
era de aşteptat, deoarece Iisus răsturna credinţa acestor oameni
despre Dumnezeu. Era normal ca ei să nu fi fost siguri dacă Iisus
este un şarlatan posedat de demoni sau un trimis de la Dumnezeul lor
adevărat în care credeau deja sau chiar Mesia pe care îl aşteptau.
Iisus Însuşi ştia bineînţeles cine era
(şi este) El: Sfântul Lui Dumnezeu. De aceea nu-I este frică să
le ofere evreilor posibilitatea de a-şi da seama ei înşişi
dacă vorbeşte adevărul sau mincuini inventate de El singur.
Iisus ştie că cei care caută sinceri nu au cum să nu
ajungă la cunoştinţa adevărului.
O dată Iisus a călărit pe un măgar la
Ierusalim. Atunci nişte copii au început să-L laude cu strigăte
şi cântece (Sf.Ev.după Matei 21:15). Fariseilor ce se mâniau din
această cauză Isus le răspunde: "Dacă vor tăcea
ei, pietrele vor striga." (Sf.Ev.după Luca 19:40). Dumnezeu poate
să-şi ridice laude din pietre. El există indiferent dacă
oamenii cred în El sau nu.
Biblia învaţă frica de Dumnezeu dar nu frica de
oameni. Este o sminteală să criticăm pe Dumnezeu sau Biblia.
Însă trebuie să fim foarte critici cu oamenii şi să nu
credem orice lucru ce ni se spune.
Nu trebuie să ne lăsăm spălaţi pe creier de televiziune şi de celelalte mass-media. Nu trebuie să credem ceva doar pentru că cineva din familia noastră aşa crede. "Prea iubiţilor", spune Sfântul Apostol Ioan credincioşilor, "să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi" (2 Ioan 4:1). În Romani 16:18 Sfântul Apostol Pavel ne indeamnă să nu fim "lesne crezători". După Epistola către Evreii 13:17 este firesc ca creştinii să asculte de liderii lor spirituali. Adevăraţii lideri spirituali însă trebuie deosebiţi de dictatorii "spirituali" aşa cum a fost de exemplu Diotref, care este descris de Sfântul Apostol Ioan în a treia lui epistolă (9-10).
Căutaţi adevărul cu autosuspiciune şi
seriozitate. Iisus spunea: "Eu sunt calea, adevărul şi
viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" (Sf.Ev.după
Ioan 14:6). El nu cere de la dumneavoastră un salt într-un spaţiu
necunoscut ci vrea să vă călăuzească pas cu pas înspre
o viaţă prin El, după cum vă rugaţi la El. Numai prin
El puteţi fi eliberaţi din capcana minciunilor religiei,
împliniţi ca om în umanitatea Lui si scutiţi de mânia dreaptă a
lui Dumnezeu în ziua judecăţii.